„Donald Trump a câștigat alegerile în SUA”! Anunțul halucinant al lui Daniel Ghiță + „Îi apără pe creștini, nu îi tratează ca pe vite”

„Donald Trump a câștigat alegerile în SUA”! Anunțul halucinant al lui Daniel Ghiță + „Îi apără pe creștini, nu îi tratează ca pe vite”
  • Publicat:

Alegerea celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii a ajuns la final, dar procesul de numărare al voturilor va dura câteva zile. Totuși, Daniel Ghiță, luptător K1, susține că Donald Trump a câștigat un nou mandat, explicația fiind că „așa a postat Trump”.

Americanii au avut de ales între actualul preşedinte, republicanul Donald Trump, şi rivalul din Partidul Democrat, Joe Biden.
Peste 100 de milioane de americani au votat anticipat din cauza pandemiei de COVID-19.

Postarea lui Daniel Ghiță, așa cum a publicat-o autorul pe pagina sa de facebook: „Trump a câștigat alegerile în SUA! Așa a postat Donald Trump! Intrați pe pagina lui. De ce mă bucur? Trump îi apără pe creștini, nu îi tratează ca pe ”vite”, și respectă trecutul, tradițiile și credința.

Pentru că Trump a avut curajul să se lupte cu multinaționalele. Pentru că Trump spune ceea ce gândește, chiar dacă nu le convine miliardarilor și globaliștilor”.

Daniel Ghiță: „Trump este o șansă ca lumea să nu uite de istoria și de credința ei”

„Nu, nu îmi convine când guvernanții români se duc în genunchi la străini, dar aici e mai mult vina conducătorilor noștri că nu știu să fie demni și să negocieze pentru țara lor. Sau poate nu sunt ai tari? Prost nu e cel care cere, ci cel care dă, iar Iohannis-Orban știu numai să dea fără să ceară nimic pentru țara lor. Ei fac asta cu Germania, și cu Franța, și cu oricine din afara țării.

Dincolo de asta – de faptul tragic că noi avem conducători lași și slugarnici – Trump este o șansă ca lumea să nu uite de istoria și de credința ei. Alegeți-vă conducători care cred în Dumnezeu! Nu alegeți ateisti neomarxisti”, a încheiat Daniel Ghiță, luptător K1 ce vrea să intre în politică. El candidează pentru Camera Deputaților, alegerile parlamentare urmând a avea loc la data de 6 decembrie.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×